Trebuie neaparat sa scriu asta seara de frica ca maine cand ma voi trezi va disparea vraja asta care inca ma inconjoara si n-as mai putea sa dau glas, sau macar sa incerc sa dau glas, la tot ce simt acum.
In seara asta parca am calatorit cumva in timp, in romantismul unor vremuri pe care ascultand melodiile mi le-am imaginat aievea, cu tangouri si serenade, cu trasuri si birjari ascultatori, cu tigani sentimentali cantand din tambal in cate-o carciumioara, lumea frumoasei Zarada(Zaraza) si a seratelor regale in care il puteai asculta pe Enescu, lumea rochiilor lunghi cu corsete, palarii si manusi fine. Ce frumos trebuie sa fi fost, ce oameni frumosi si ce muzica frumoasa. Ce lume frumoasa.
In seara asta in Bucuresti au rasunat melodiile de alta data si parca ma bucur tare ca au rasunat aici si ca ei, ceilalti, nu-l au pe el, pe trubadurul care ne-a incantat in seara asta. Nu-i nici in Franta nici in Spania si nu-i decat aici in Ardealul lui si-n tara lui si parca ma bucura asta si nu mai sunt asa invidioasa pe frumusetile lor.
...."Sa-mi spui frumoasa Zaraza, ce multi te-au iubit / Cati au plans nebuni dupa tine si cati au murit / Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza / Sa ma-mbete mereu / de a ta sarutare-ti Zaraza, vreau sa mor si eu"...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu